Taj Mahal

Taj Mahalul este un monument în Agra, India. A fost comisionat de împăratul Shah Jahan ca un mausoleum pentru sotia sa, Mumtaz Mahal. Clădirea a fost construită între 1630 şi 1653.

În 1983, Taj Mahalul a devenit parte din patrimoniul mondial UNESCO şi rămâne astăzi printre cele mai vizitate şi faimoase monumente din lume.

Odată capitală a Imperiului Mogul (sec. 16-18), Agra se află la o oră şi jumătate de mers cu trenul expres din New Delhi. Turişti din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreţei construite de acest imperiu, ci pentru a vedea cu ochii lor Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos monument din India, magnific templu ce aminteşte lumii bogata civilizaţie a unei ţări care a fost treptat înghiţită de industrializare. Taj Mahal-ul este cu adevărat cel mai bine păstrat monument-mormânt din lume. Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind "nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră". Este amplasat pe malul râului Yamuna, care servea ca mijloc de apărare a Fortăreţei de la Agra, centru al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.

Taj Mahal-ul a fost construit de al cincilea împărat mogul, Shah Jahan, în memoria celei de-a doua soţii Mumtaz Mahal, prinţesa persană musulmană. Împărăteasa a murit după naşterea celui de-al 14-lea copil, alături de soţul său, în timpul campaniei de zdrobire a rebeliunilor din Burhanpur. Moartea ei l-a afectat într-atât pe împărat încât părul i-a albit în numai câteva luni. Înainte de ultima suflare Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un mormânt, să se recăsătorească, sa-şi iubească fiii şi să-i viziteze mormântul la aniversare. Şahul a pierdut la decesul soţiei sale nu numai o consoartă, ci şi un abil şi inteligent sfetnic politic. Aşa a jurat împăratul că va construi un edificiu funerar mareţ şi fără egal în lume.

Construcţia Taj Mahal-ului a demarat în 1631 şi a durat 22 de ani. Se spune ca 20 de mii de oameni ar fi fost trimisi sa munceasca aici. Materialele erau aduse din intreaga Indie si din alte zone ale Asiei cu ajutorul unei "flote" ce numara 1000 de elefanti. Proiectat de arhitectul iranian Ustad Isa, Taj Mahal-ul a devenit "simbolul dragostei eterne". Cladirea "rasare" din peisajul roscat, asezata fiind pe o terasa de marmura alba care pune in evidenta uriasul dom si cele patru minarete. Ansamblul inchide in interior o gradina deosebit de frumoasa cu fantani arteziene iar aleea principala, care porneste de la intrarea impozanta, este strajuita de arbori ornamentali.